Conferinta Directiva Medicamentelor Contrafacute

16.06.2014

Conferința a fost organizată de către compania noastră şi reprezintă un eveniment important despre Directiva Medicamentelor
Contrafăcute, dedicat Industriei Farmaceutice din Romania.
Evenimentul a fost organizat în data de 14 noiembrie 2013,  în cadrul Platinum Business & Convention Center din București și a reunit producători ai celor mai mari grupuri farmaceutice din țară.
Conferința a reprezentat oportunitate unică de prezentare a echipamentelor și tehnologiilor aferente, aliniate Directivei 2011/62/EU, adoptată de Parlamentul European, cu privire la medicamentele contrafăcute.

Printre alte puncte, programul a cuprins:
Prezentarea legislației europene și modul de aplicare;
Sistem Track&Trace Stand Alone (prezentare și demonstrație);
Prezentare sisteme, echipamente și soluții pentru domeniul farmaceutic.

Participanții au primit un set de documente ce conține:
Copie a materialului prezentat în română și engleză;
Prezentarea tehnologiilor utilizate în Industria Farmaceutică;
Pliante ale echipamentelor și a soluțiilor propuse.

Invitat special a fost domnul Bart Vansteenkiste, EU Lifesciences Sector Manager în cadrul companiei Domino Printing din Marea Britanie.

Un procent important din medicamentele vândute pe piața europeană sunt contrafăcute. Acest lucru pune viața oamenilor în pericol.
Pentru prevenirea oricărui risc de contrafacere Parlamentul European a adoptat o directivă prin care producătorii de medicamente vor fi obligați să marcheze un cod unic pe suprafața externă a ambalajelor. Autenticitatea produsului este probată prin acest cod unic care va putea fi citit și validat în farmacii.

Vă rugăm să contactați echipa Mach FTD pentru a primi cel mai bun ajutor.

Pentru mai multe informaţii despre Conferinţa Medicamentelor Contrafăcute vă rugăm să ne contactați.


În curs de procesare...